Un indian în România (I)

(Această poveste este adevărată. S-o lăsăm să curgă, așa cum mi-a fost povestită.)


Sunt Indian.

Sunt medic.

Și trăiesc în România.


Asta ar trebui să fie, cumva, chiar rezumatul, foarte pe scurt, al poveștii pe care sunt gata să o pun acum pe… “hârtie” pentru voi. Probabil că povestea mea vi se va părea amuzantă. Și poate, pe alocuri, exagerată. Întorcându-mă, cu gândul, în timp, mărturisesc că și mie mi se pare acum, acum când povestesc, amuzant, distractiv, tot ceea ce a fost dat să mi se întâmple! Așa mi se pare ACUM. Dar atunci!!?? Atunci…




Dar să încep, nu-i așa?, cu începutul!


M-am născut în Nordul Indiei, acum aproape 35 de ani, într-o familie nici foarte bogată, nici foarte săracă. Bunicii mei vin de undeva din zona care acum se numește Pakistan. În 1947, când Pakistanul și-a proclamat independența, bunicii mei, care erau oameni înstăriți, au fugit în India. Va întrebați de ce? Ei erau de religie Hindusă, iar în Pakistan religia majoritățîi este Islamismul. Bine… să nu uităm de contextul istoric de atunci! Acum sunt destul de mulți hinduși în Pakistan, dar pe vremea aceea… foarte mulți hinduși au preferat să plece. Printre ei, și bunicii mei.


Bunicii mei aveau acolo o fabrică de confecții, niște case, o avere frumușica. Și ceva aur. La noi, aurul e mai important decât “banul”. Așa era atunci și, în multe familii din India, și astăzi se investește în aur, mulți neavând suficientă încredere în sistemul monetar sau în cel bancar. (Și… nu greșesc ei prea mult, nu?) Așa că bunicii mei au vândut tot ce au putut vinde la repezeală, au transformat în aur și au luat drumul Indiei. Au ajuns, așa cum am spus, în nordul Indiei și s-au stabilit acolo. În afară de aurul ce au putut să-l ia cu ei, nu aveau nimic. Nici casă, nici masă… doar copiii. Trei băieți. Au fost vremuri grele! Sărăcie, foamete… Aurul… nu mai valora aproape nimic! Îmi povestea bunicul cum ajunsese să dea aur pe pâine! Da! Cumpără pâine, cu aurul pe care îl avea! Trebuia să-și hrănească, cumva, copiii! Și-a luat-o de la capăt! A muncit… multă muncă, și grea muncă… Și cu aurul rămas, și cu aurul muncii mâinilor lui și ale bunicii mele, a făcut din nou ceea ce știa să facă. A făcut din nou o fabrică de confecțîi. Mă rog. Fabrică e azi! Că el a 9(re)început de la un atelier de croitorie…


În fine! Au crescut și băieții! Tata, cel mai mare dintre copiii bunicilor, era din start destinat să-i calce bunicului pe urme, să-i preia, mai târziu, afacerea. (Pe atunci – că și acum, dealtfel! – în multe zone ale Indiei, nu copiii își hotărăsc viitorul, nu ei își aleg Calea! Ci Tatăl o face pentru ei!) Drept care tata n-a urmat școli înalte, ci Școala de Afaceri de Familie a bunicului meu. Se pare că s-a descurcat bine, având în vedere că azi conduce Fabrica de Confecțîi a familiei, care nu mai e demult un mic atelier de croitorie!


Așa cum spuneam, Bunicul a avut 3 băieți. Visul bunicului meu a fost că unul din băieții lui să fie Medic. Cum primul trebuia să preia afacerea familiei, firesc că “obiectul” dorinței lui a devenit Băiatul Mijlociu! Unchiul meu nr 1! Îndărătnic din fire și zvăpăiat, cartea nu prea s-a prins de el, și nici el de Carte. Dar era îndemânatic și inventiv. Fascinat de tehnologia pe care o vedea în jurul lui, dar neavând acces la ea, a încercat (și a reușit!) să aducă tehnologia la el în casă, cu mijloace proprii. “A umplut casă de fire” povestea bunica. “A făcut ceva la ușa camerei lui, că dacă te apropiai de ușa sună o alarmă și se aprindea un bec! Când intrai la el, îl găseai în pat, cu niște capace la urechi, din care ieșeau niște sârme care duceau undeva, sub pat. Și el dădea din cap că apucatul! Nici curat nu mă lasă să fac în camera lui! Făcea singur!!! Auzi!! Bărbat care să facă curat!!!” (Nu uitați că suntem în INDIA anilor 50!!) Da… Bătăi multe a primit Unchiul Nr1 de la bunicul… Dar nici Cartea, și cu atât mai puțîn Medicina, nu i-au devenit prieteni. Și-a făcut afacerea lui, mică, un Atelier de reparat ORICE, și, mai târziu, s-a căsătorit cu o musulmancă! (Supremă jignire pentru o familie hindusă!) Bunicul l-a renegat și l-a dezmoștenit. Nici astăzi, după mai bine de 35 de ani, deși locuiesc în același oraș, nu-și vorbesc! Deși… soția musulmanca e moartă de 20 de ani, iar Unchiul Nr1 e recăsătorit cu o hindusă…


Al treilea băiat. Unchiul Nr2… Nici de el nu s-a lipit Medicina, în ciuda sforțărilor Bunicului! Lui îi plăcea matematica, drept care… s-a făcut inginer. Locuiește acum în Delhi, și datorită lui am putut eu să văd toată India.

Dar despre asta… altădată!

(va urma)


Data: vineri 27 iulie 2018
Loading...